Niste idei pe care am vrut sa le scriu intr-un CV once, pana mi-am dat seama ca-s prea patetice si nu-si au locul acolo. But they’re still available, asa, pentru corazon.
p
CALITĂŢI:
Habar n-am dacă sunt sau nu creativă. Şi asta tot încerc să aflu de ceva timp încoace. Sinceră să fiu, îmi place incertitudinea asta. Viaţa e mai frumoasă când nu ştii la ce să te aştepţi de la tine însuţi. Abia atunci te poţi surprinde. Cred că la un moment dat o să încetez să încerc să aflu şi o să pretind că sunt, cum fac toţi creativii în fond.
p
Memoria mea scurtă şi selectivă m-a condus către motto-ul bine cunoscut de către prietenii mei şi pe care îl folosesc ca justificare de fiecare dată când fac o gafă: the advantage of having a short memory is that you can have the same revelation more than once (de obicei rostit în cor).
p
Nu suport să las conflictele nerezolvate, de obicei insist să discut problemele apelând la temutele mele abilităţi de comunicare asertivă (muahahaha, be afraid, be very afraid!
))) ). Pot să spun că prietenii mei apropiaţi deja au devenit imuni, dar din fericire încă mai funcţionează pe ceilalţi.
p
Proactivă de iese fum (:op), de obicei mă implic prea mult – mai mult decât ar fi cazul chiar – şi în prea multe. Toate în numele dezvoltării personale şi al devizei ”Improvement of mankind” (copyright ADVICE Students).
Am mari aspiraţii către un bun time management şi către o organizare bine pusă la punct, însă deocamdată nu mă pot lăuda cu realizări notabile în această direcţie.
p Dar simt că sunt destul de aproape de momentul în care ”planning stops taking over living”.
Perfecţionistă obsesivă (hmmm…). Nu înţeleg cum oamenii se pot mulţumi cu jumătăţi de măsură sau cu un ”merge”. De aceea sunt şi cel mai dur critic al meu. N-am prea reuşit să fac nimic perfect până acum, de aceea m-am obişnuit să simt o maaaare dragoste pentru mine însămi.
Simţul umorului (I hope, otherwise I’m screwed
p).
Ultima şi singura mea calitate adevărată: sunt om. Din ăla “personalizat” excesiv, ar zice unii. Îmi place să cred că Entitatea Creatoare a lumii nu şi-a pierdut timpul cu modelarea mea.
DEFECTE:
Vezi CALITĂŢI.
PRINCIPII / VALORI / LIFESTYLE:
Whatever doesn’t kill you makes you stronger.
Viaţa e plină de urât, este de datoria oamenilor să găsească frumosul şi să-l preţuiască.
To thine own self be true.
Sinceritate faţă de ceilalţi (atât cât e nevoie şi atât cât e apreciată).
Modestie – un reminder pentru nimicnicia oamenilor.
Pasiune pentru oameni şi viaţă.
Life is short, play more. -> supravieţuire prin joc
Don’t be afraid to be a silly kid.
Keep it simple and wise.
Nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că naivitatea o să te distrugă.
Talk to yourself daily.
Avoid conflicts. They will only shorten your life.
Îmbrăţişează compromisurile atât cât e nevoie. Numai aşa poţi supravieţui.
Nu-ţi impune singur limite. Libertatea e şi-aşa prea greu de dobândit.
Găseşte-ţi oamenii de nepreţuit cu care te poţi oxigena şi care te vor reîncărca cu energie la sfârşitul unei zile epuizante.





















