Probabil ca nu mai trebuie sa povestesc ce dementa a fost la Tricky. Au avut timp pozele si filmuletele sa circule prin tot netul o saptamana intreaga. Nu stiu daca asa se intampla la toate concertele Tricky, dar trebuie sa apreciem ca ne-a fost dat sa experimentam si asa ceva.
Nu a fost deloc cum ma asteptam. Adica nu am auzit vocea soptita a “copchilului pacalicios” asa cum ma infioara ea acasa. Am auzit doar partea de tough ghetto guy si mai putin de mysterious hot lover care se strecoara in spatele tau si-ti spoteste ce bad things vrea sa-ti faca. Which wasn’t a bad thing, dar pt mine nu merge 
p. In general n-am avut impresia ca ma aflu in prezenta unui muzician, ci mai degraba in a unei atitudini. O atitudine high, nu aroganta, ci de miserupism si detasare, ceea ce nu e cea mai buna metoda de a crea o legatura cu publicul. Adica amandoi, si Tricky si Francesca abia ca au deschis ochii sa se uite in sala pe tot timpul concertului. Tricky se plimba cu microfoanele dupa el fara sa-i pese de stricaciunile pe care le lasa in urma…si oare avea nevoie de 2 microfoane pt echilibru sau pt ca si-a dat seama ca sunetul in Romania are nevoie de “intariri”?
In orice caz, faza cu cantatul din diafragma m-a lasat masca, n-aveam habar ca asa ceva e posibil… And Francesca’s voice rules btw… Ce m-a deranjat insa n-a fost faptul ca publicul a ajuns pe scena, ci comportamentul total deplasat al unora care il sufocau pe Tricky ca sa-si faca “poza cu maimutica” si se plimbau pe acolo ca niste groupies disperati sa nu piarda nicio oportunitate sa ia toata mana… Dar momentul cu pogo pe scena a fost de o barbarie totala…ok, omul era high si probabil ca totul i se parea funny si inaltator, dar cum sa faci pogo pe o scena la modul ala in care te puteai infinge fix intr-un suport de microfon sau sa dobori instrumentele sau monitoarele… Adica exista safe pogo si demented pogo si asta n-a fost tocmai cel potrivit pentru circumstantele date. Si ma foarte indoiesc ca toti entuziastii care au aterizat pe scena erau fani adevarati Tricky, asa cum erau probabil unii care erau vadit emotionati de experienta si l-au imbratisat tremurand pe idolul lor…
Ma rog, comedie mare fu…si nu la modul cool si vai cum am sfidat noi comunistii aia de la sala palatului si gorilele din echipa de securitate, ci la modul…penibil si caraghios, asa cum ii sade bine poporului roman. In concluzie, a meritat sa fac efortul sa merg singura la acest concert, am avut ce povesti dupa… Si chiar daca sunetul a cam scartait la inceput, spre sfarsit puteam auzi vocea tzatzei Francesca (purta o ie cumparata de la targul de arta populara de la sala palatului D) la potential maxim. Dar playlist-ul putea fi mult mai inspirat, chiar daca unele melodii care erau ravnite erau cantate cu alte vocaliste, sunt sigura ca Francesca ar fi facut fata sau ca s-ar fi putut gasi o formula in absentia.
