I’m sure the rest of the world is no better, but this should give us a clear picture of what a special species we are and how well we integrate in nature and even in our own society. Scary. Apologies won’t make it better. Action will. Anyone?…
Ya, thought so. Me neither. Too bad.
Inca mai incerc sa aflu secretul pentru un somn linistit survenit la 10 min dupa asezarea in pozitia “dreamer in fasha” in culcusul tradator. Da, sunt suparata pe patul meu ca nu se leagana si nu ma adoarme. Sunt suparata pe vocile din vis ca nu-mi ingana un cantec de leagan care sa-mi acopere cu fulgi de nea fierbinti gandurile efemere si geeeez absolut inutile la ora aia. What the fock, m-am nascut cu un creier frecacios de menta, da’ macar de m-ar lasa sa ma afund in inconstient cat freaca el menta ca bou’! Baga-mi-as somniferu-n gat, da’ de unde asemenea miracole in casa mea? Abia ca se gaseste un pastiloi care sa-mi anihileze tusea asta magareasca de-mi chinuie gatul de 2 secole si jumatate!
Offf offf mama hăi, grea-i viata cand traiesti cu vinovatii si griji care-ti mananca sufletu’ pe dinauntru ca un balaur monstruos si neiertator. Da’ las’ ca estem noi iertatori si uitatori pentru toata lumea, ca doar cine altcineva o fi daca nu noi insine? Noooo, nu vreau sa ma dau cu capul de pereti, de ce mi-as distruge varul cu bucati de creier frecacios? Probabil ca a si devenit menta intre timp si acuma-i verde.
Ma gandeam totusi ca toate gandurile astea, oricat de imbecile or fi, tot iti pare rau de ele, ca a doua zi le uiti si nici macar nu-ti mai aduci aminte de situatia disperata in care te aflai cu cateva ore in urma. Se petrec angoase teribile in momentele alea, pacat de intensitatea lor care se pierde in amortizarea viselor. Se pare ca somnul intarziat sterge frustrarile astea cu eficienta maxima… Le inlocuieste cu vise inselatoare care te lasa puzzled. A doua repriza e cea mai adanca.
As’ noapte, de exemplu, fugeam prin lifturi de… nu mai stiu de ce… ciudatenii oricum… prin Eminescu, fosta scoala generala… si ajungeam prin underground-uri pe care doar le banuiam si pe care le-am visat de multe ori si tot timpul sunt la fel… Uneori ma intreb daca exista chiar… e posibil sa fi aruncat o privire tematoare pentru o secunda candva, cred ca acolo salasluiau autoritatile liceului… In visul meu e ca o sala de asteptare cu oameni care se uita la mine ciudat de fiecare data cand trec pe acolo, ma fac sa ma simt like I don’t belong there, chiar daca-s speriata si zbier dupa ajutor ca nebuna… pentru ei nebuna-s doar pentru ca ma aflu acolo.
In fine, moving back to the wonderful thoughts, n-o sa reusesc niciodata sa scot ceva din ele… In schimb, astept cu mare interes masinaria aia de prins gandurile, ca oricat de banale si de sterse sunt, they make you what you are pe bune, in realitate, you yourself, alone in agonie. Si singuratatea asta-i pretioasa, ce n-as da sa stiu cum s-o ingrijesc si s-o fructific. E esenta a ceea ce poti invata de la tine, fara intermediar. E moi fata-n fata cu intrebarile si adevarurile pe care mi le spun automat si natural, pentru ca le simt si nu e nimeni acolo sa le sperie. Si mai sunt incercarile de a-mi aseza viata pe scara fericirii. Si constatarile ca propriile-mi aparente ma inseala chiar si pe mine uneori. Si atunci ma supar pe moi-meme cel mai tare cuz I swore to be true to myself and my worst nightmare is safe-betrayal… Si nah, stupid mind, ce sa-i faci.
Da’ no, ca sa nu va plictisim din nou cu lamentari, va gadilam memoria, speram in mod placut, asa cum ni s-a intamplat si noua azi (adica ieri) in nelipsitul (sau noi estem nelipsitele din el? 
p) loc pisicos, cu unele dintre dragele noastre desene animate decedate de ceva vreme si desperately wanted back (dar in limba corespunzatoare miscarii buzelor). Ladies and gentlemen of the old Cartoon Network days, Mister Top Cat! (!!!!!! applause, cheers, yeeeeey !!!!!!)
Lume, lume, a-nceput uber-proba de printuri organizata de ADVICE Students impreuna cu Coca Cola Hellenic. Special pentru pasionatii de fotografie si de grafica. Click ImPrint & get the brief! Deadline: 6 aprilie. Va asteptam uber-creatiile! ;o)
Am zis!
N-o sa ma plang de cat de niciunde ma gasesc. N-o sa va povestesc cat de neadormita mi-e mintea cand corpul trebuie sa se odihneasca. Nici ca nu e o materie care sa fie acolo s-o intreb daca intelege. O sa va zic doar atat: all is loneliness.
Am sange germanic in vene, ma atrage frigul care pune tot omul pe fuga. The wind is my waves. I break the wind. Cu o arma de foc. Daca o sa incetez vreodata sa simt vantul mangaindu-mi fata cu brutalitatea aia a amantului gelos care stie ca-si pierde femeia in favoarea altuia si ca e ultima oara cand o poate atinge… atunci o sa fiu moarta. Vantul trebuie sa ma tina strans ca sa nu ma scape. Daca sar de pe stanca asta o sa ma tina in imbratisarea lui si-o sa ma poarte peste fiorduri. Atata singuratate si atata frumusete intr-o coasta lunga si taioasa. N-o sa ma plictisesc niciodata. Fiecare stanca imi spune povestea vantului. Vantul nu se poate abtine. Trebuie sa-si sufle povestile in stanci. Aduce de prin alte meleaguri basme si barfe incredibile. Reactiile stancilor sunt formele ce se vad cu ochiul liber acum. Unele au avut parte de povesti duioase si si-au cizelat curbele armonios, altele au fost socate si s-au spart in doua. Altele s-au simtit derutate si si-au crescut colturi in directii diferite. Altele s-au ciopartit de durere. Altele si-au taiat venele. (:op) Auzind asemenea povestiri de neconceput, oceanul a devenit curios si a sapat tot mai adanc in coasta dorind sa ajunga cat mai departe, prin zonele prin care a trecut vantul. Ca sa nu piarda nicio poveste ce ar putea fi spusa de munti si de stanci. Oceanul e gelos pe vant. Vantul ajunge unde pamantul musteste cu viata. Oceanul trebuie sa se limiteze la mal, sa astepte cuminte povestile stancilor. Din cand in cand mai sapa inca un pic. Se hraneste cu viata din povesti. Se incalzeste. In curand o sa fie primitor cu oamenii. Le va tine companie pana la miezul noptii cand soarele inca ii va incalzi.
Dar povestea asta nu e despre ocean… nu e nici despre vant si nici despre fiorduri. Povestea asta e despre durere. Nu durerea care ne face sa plangem in hohote si nici durerea care ne scurge din ochi cateva lacrimi fierbinti dupa care ne adoarme in epuizare. Ci durerea care naste cantecul la capatul lumii. Durerea care se naste odata cu povestea. Durerea a ceea ce ar fi putut fi, a ceea ce n-a fost, a ceea ar putea fi, a ceea ce este si a ceea ce nu va fi niciodata. Durerea care se naste din fluxul constiintei, nu din palma primita de la viata. Durerea unei intregi umanitati, nu durerea unui individ. Durerea sublima care nu cunoaste vindecare. Durerea care se consuma prin durere. Durerea care nu e a nimanui, ci e a fiintei in sine. A absolutului din toata lumea. A neintelesului care isi face simtita prezenta peste tot. Durerea unei voci adunate din toate colturile lumii. A unei voci adanci, dezumanizate si divinizate prin insasi conditia de umanitate. O voce care nu e auzita decat in liniste deplina. Acolo unde soarele se opreste ca sa astepte timpul. Acolo unde povestile lumii se aduna si se impartasesc cu putinii trecatori. Acolo unde zbor deasupra fiordurilor tinuta in brate de vant. Acolo unde sunt asezata pe stanca cea mai inalta si cea mai adanca. Acolo unde mi-a fost dat sa cant un cantec fara nume si fara origine. Si care nu e auzit decat la miezul noptii.
Deci vezi, draga femeie de inceput de secol XX, care poruncesti povesti cu hapsanism, degeaba imi spun povestea acum si aici. Ea nu se poate auzi decat la capatul lumii in soarele noptii.
Te invit acolo sa mi-o asculti. Promitem plaja si frig ca de 1 mai. p
Oare Bucurestiul poate straluci in intuneric odata cu restul lumii? I would really like to see that happening… from my kitchen window. Bucuresteni, pregatiti-va lumanarile! Si nu uitati sa traiti eco-friendly ca se supara nenea Pamantu si ne scutura pe toti de pe el ca pe niste paraziti unworthy. Obey these rules, earthfockers! p
1. Schimbati becurile incandescente cu cele fluorescente
2. Cumparati aparate sau dispozitive electrice cu consum redus de energie
3. Nu folositi aerul conditionat in camerele goale
4. Scoateti din priza incarcatoarele sau alte aparate electrice atunci cand nu le folositi
5. Optati pentru energie ‘verde’ atunci cand alegeti furnizorul dvs. de energie
6. Umblati pe jos, sau folositi transportul in comun
7. Reciclati sticla, metalul, hartia si masele plastice
8. Duceti hainele uzate la depozitele de haine (pentru a fi refolosite)
9. Folositi produse de curatire ‘verzi’ (ecologice)
10. Optati sa efectuati plati on-line sau electronic, fara a folosi ordine de plata tiparite.
Later edit: Am dat peste o poza mai pretty, executata de Ciorna. Nice work! ;o)
I was thinking, nu neaparat cu vreo ocazie speciala… De ce ne este atat de frica de penibil? De ce suntem gata sa renuntam la orice forma de sinceritate cu noi insine si cu ceilalti de dragul de-a ramane culangii si the strong ones in the relationship? No bine, inteleg, intr-o situatie puternic sociala (adica una in care in niciun caz nu poti sa-ti dezvalui gandurile adevarate ca ai pierde din reputatie) e ok sa taci si sa faci pe racorosu’. Dar cand e cazul de o discutie deschisa one-on-one, de ce trebuie toata lumea sa gandeasca si sa vorbeasca ca si cand the whole world’s watching and giving a shit? E chiar atat de greu sa urmaresti ce vrei tu si nu ce crezi ca vor altii sa urmaresti? Don’t answer that, stim cu totii raspunsurile. Problema e daca avem si curajul sa actionam in consecinta.
Power games waste lives. And beautiful imperfect people.
Sa cantam pe acelasi nisip ca si cand lacrima din ochiul stang e marea intrata in tine din particula-n particula. Marea nu plange cu tine, ea doar loveste din cand in cand cu putere. E cosmarul care ma intoarce cu fata spre munti si e orizontul care ma pune sa privesc nevazutul in ochi. Si fiorii ii simt si-n somn. Da-mi bah mareo motive sa nu fug in munti. Si da-mi motive sa nu stau sa te cant surd. Esti o bestie fara ecou. Te urasc ca n-ai valuri si pentru mine. Nu te iubesc decat printre fiorduri. Si atunci vrei sa ma furi de la zbor. Nu vreau sa zbor in tine, vreau sa zbor deasupra ta. Si sa n-am nevoie de sirenele tale decat cand nu pot atinge o nota. I’m cruel like you are cruel. And I’m loving as you are raging. You didn’t want me.
Dupa ce-am vazut cateva reactii la afisul scolii ADC*RO, aici si aici, mi-am amintit si de reactia mea upon seeing the ad, as a representative of the target group.
No, fu socant, ca stiam de scoala inainte sa vad afisul and I would have never thought something like that could have something to do with what I saw on the ADC*RO site. It just didn’t click in my head. It was only after a few seconds of careful inspection that I understood what it was about and laughed.
But then I remembered – no nu batura si astia de la Olimpiadele Comunicarii moneda pe ideea asta la un moment dat? Asocierea cu super-starurile din lumea manelista, to be frank, nu mi s-a parut nici atunci un mod potrivit de-a ne stimula motivatia noua, creative-wannabes, de-a pasi increzatori intr-un mediu care e asemanat cu o industrie de phonies care nu e in niciun caz based on quality and creativity.
I don’t understand why the parallel between the two popular “aspirational worlds” is so often chosen to depict the me-want-to-be-a-creative situation, because fast fame and false value isn’t what any of us poor humble kids wants… or at least should want. It’s somewhat disturbing that this is how our idols see us, just a bunch of trend-victims attracted by the popularity of the advertising world. Desi, din cate am auzit de pe la creativi la diverse conferinte pentru studenti, au motive sa ne considere niste lazy chicken shits care nu-s in stare sa puna umarul la creatie, ci doar sa viseze la fascinatia lumii advertising-ului atat de hot and wanted ca nimeni nu se atinge de ea.
Btw, a thought just occured to me – if I saw the poster somewhere in ASE or SNSPA, I most probably wouldn’t have paid any attention to it because I would have imagined it was made by some dubious student organization. Scary thought, to miss such an opportunity out of prejudice. p
All in all, putem sa zambim si sa ne distram holbandu-ne la afisul cu pricina, ca doar estem open-minded si deschisi la glume porcesti, dar comunicarea integrata lipseste din campanie, eu as fi facut si site-ul in aceeasi maniera manelistica daca era sa merg pe ideea asta pana la capat. Dar poate site-ul sta marturie pentru faptul ca “well duuuh, of course we can do more, we were just mocking”. Sau poate ca nu aveam chef sa facem ceva serios, ca oricum umorul is a must in industria asta captivanta, so if you don’t like it, you can turn around and shooo, we don’t want ppl like you anyway. p
Smart people go for it…. I wait for the right moment and of course screw it up. Cuz it’s easy to screw up in a dreaded perfect moment. Too much pressure. Thank God I have a blog to lament about it, I feel better now. p
Ah si – ca o relaxare suprema voi pune niste poze cu tanti marea in curand. Acuma mi-e somn ca am inceput sa-mi schimb programul in small steps. Observati ca nu e ora 7 dimineata. Thank you for the hysterical cheering, dear old brain midgets, much appreciated. p
Ah I’m so young and… hopeless… Somebody give me a mermaid tail to look around for Alfonsina.
 | Cis on Memento glory sau viata dupa A… |
 | Aida on Memento glory sau viata dupa A… |
| Cis on Memento glory sau viata dupa A… |
 | Irina on Memento glory sau viata dupa A… |
 | Rin Tin Tin on Where the wild kids grow… |
